Poliţiştii arădeni au reţinut un bărbat cu cetăţenie italiană care a răpit o fetiţă în vârstă de cinci luni, din judeţul Bacău. Acesta s-a cercetat cu iubita lui, pe motiv că nu ar trebui păstrat copilul, iar apoi a luat-o pe micuţă şi a părăsit judeţul din Moldova. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu doi ani, în Italia, dar bărbatul, în vârstă de 34 de ani, când a aflat că iubita sa, cu opt ani mai tânără, este însărcinată nu a vrut ca aceasta să păstreze copilul. Femeia a venit, însă, imediat în România şi a decis să-şi crească singură fetiţa, dar italianul a urmat-o şi a găsit-o, zilele trecute, într-un sat din Bacău. Poliţiştii spun că fetiţa a fost răpită în timp ce se afla cu mama sa într-un taximetru. Italianul a reuşit să blocheze taxiul, a luat copilul şi a dispărut. Fosta lui concubină a alertat poliţia, care a demarat cercetările. Italianul, cu bebeluşul în braţe, a fost prins de către poliţiştii arădeni în Staţia CFR Arad. El avea inclusiv o plasă cu mâncare pentru copii. Fetiţa a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Arad pentru investigaţii, unde va rămâne până când va sosi mama sa să o ia acasă. Cetăţeanul italian va fi predat poliţiei din Bacău pentru cercetări.
Poliţiştii arădeni au reţinut un bărbat cu cetăţenie italiană care a răpit o fetiţă în vârstă de cinci luni, din judeţul Bacău. Acesta s-a cercetat cu iubita lui, pe motiv că nu ar trebui păstrat copilul, iar apoi a luat-o pe micuţă şi a părăsit judeţul din Moldova. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu doi ani, în Italia, dar bărbatul, în vârstă de 34 de ani, când a aflat că iubita sa, cu opt ani mai tânără, este însărcinată nu a vrut ca aceasta să păstreze copilul. Femeia a venit, însă, imediat în România şi a decis să-şi crească singură fetiţa, dar italianul a urmat-o şi a găsit-o, zilele trecute, într-un sat din Bacău. Poliţiştii spun că fetiţa a fost răpită în timp ce se a