La micul dejun, într-o pensiune din Havana, apare Mark, un tînăr englez venit în vacanţă în Cuba. La prima vedere, Mark părea un tip lipsit de constrîngeri: călătorea singur, într-o ţară exotică, şi nu avea cazările rezervate. Cam aici se terminau, însă, libertăţile lui. Cu Lonely Planet-ul în mînă, Mark bifa de zor obiectivele din capitolul „Havana in two days“. Degeaba îi spuneam să lase naibii programul şi să o ia aiurea pe străzi, să respire aerul Cubei comunist-exotice, să intre în vorbă cu oamenii, să meargă într-un club şi, eventual, dacă vrea, să-şi ia clasica sticlă de rom şi-o havană. Omul avea un plan şi de el s-a ţinut. Ştia exact cîte zile vrea să stea în fiecare oraş („O zi pentru Trinidad e de-ajuns, nu?“ „Nu ştiu, dragul meu Mark, noi am stat vreo cinci, pentru că ne-am împrietenit cu unii şi am băut şi am dansat pînă dimineaţa la ei acasă. Mai multe dimineţi la rînd.“), iar în două săptămîni, el mergea în mult mai multe locuri decît noi. Mark nu ar fi depăşit cu un milimetru the beaten path.

DE ACELASI AUTOR Muzica de sub vălul islamic al Iranului Între Angkor Wat și umbra lui Pol Pot Chatroulette sau despre comunicarea arbitrară Revoluţia în direct pe Internet " din Piaţa Marii Adunări Naţionale, #pman O călătorie devine interesantă atunci cînd ieşi, chiar şi puţin, din zona de confort. Iar asta nu, nu înseamnă că prosopul de plajă nu e suficient de moale sau că pastele au venit prea fierte la cină. Înseamnă un pic de nesiguranţă, surpriză, aşteptare, improvizaţie, necunoscut, nelinişte, emoţie. Iar asta, iertat să-mi fie, cu greu se întîmplă în tur organizat. Înseamnă să te dai jos din avion într-o ţară complet necunoscută, să iei autobuzul spre centru, să-ţi cauţi un loc unde să dormi şi să nu ştii să răspunzi la întrebarea „Cît stai?“. Uneori, se întîmplă să-ţi placă un oraş, alteori te enervezi şi pleci a doua zi. Sînt locuri şi luc