Un tânăr din Focşani, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost salvat de la moarte de membrii unei patrule de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Focşani. Oamenii legii au găsit cureaua cu care acesta dorea să se spânzure, agăţată de un stâlp.
În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.20, o patrulă de Ordine Publică, formată din doi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Focşani, a observat pe strada Bîrsei, din cartierul Gară, un bărbat care nu-şi justifica prezenţa în zonă. Atunci când i-a văzut pe oamenii legii, acesta a încercat să-i evite, fapt ce le-a atras atenţia poliţiştilor. Oamenii legii l-au legitimat pe bărbat şi au stabilit că se numeşte Mihai Alexandru S., are 29 de ani şi este din Focşani. Din verificări a mai rezultat că a plecat de acasă cu intenţia de a-şi pune capăt zilelor, după ce a avut un schimb de replici cu membrii familiei.
În apropierea locului în care a fost găsit, poliţiştii au observat o curea legată de un stâlp, cu ajutorul căreia bărbatul urma să-şi pună capăt zilelor. Oamenii legii l-au dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Focşani, fiind internat în Secţia de Psihiatrie, unde figurează în evidenţe cu o boală psihică.
Un tânăr din Focşani, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost salvat de la moarte de membrii unei patrule de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Focşani. Oamenii legii au găsit cureaua cu care acesta dorea să se spânzure, agăţată de un stâlp.
În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.20, o patrulă de Ordine Publică, formată din doi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Focşani, a observat pe strada Bîrsei, din cartierul Gară, un bărbat care nu-şi justifica prezenţa în zonă. Atunci când i-a văzut pe oamenii legii, acesta a încercat să-i evite, fapt ce le-a atras atenţia poliţiştilor. Oamenii legii l-au legitimat pe bărbat