Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheaşna, acuzată că şi-a ucis soţul, se teme de rude şi vecini

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 14 martie 2013 ·

Magistraţii Tribunalului Vrancea au dispus, ieri, prelungirea arestării preventive a femeii din Tercheşti, comuna Popeşti, care şi-a ucis soţul cu câteva lovituri de topor. Cheaşna Drăghia a declarat în faţa magistraţilor că vrea să rămână în arest pentru că se teme de furia sătenilor, dar mai ales de cea a rudelor soţului său. Femeia a adăugat că nu are alte rude la care să se ducă, acestea fiind plecate în străinătate. „Admite propunerea. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpatei Drăghia C. pe o perioadă de 30 de zile începând cu 19.03.2013 până la 17.04.2013“, se arată în soluţia instanţei.

Cheaşna a recunoscut că şi-a ucis soţul la beţie. Femeia şi soţul său Costică au consumat câte un litru de vin. Apoi, femeia a pus mâna pe topor şi cu tăişul i-a aplicat bărbatului întins pe pat câteva lovituri, care l-au lăsat fără viaţă. După comiterea faptei, aceasta a mers la o vecină, căreia i-a spus că a fost plecată în sat după băutură, iar când s-a întors şi-a găsit soţul mort. Vecinii au alertat poliţia, dar în faţa poliţiştilor şi a procurorilor, Cheaşna a recunoscut fapta ba chiar a colaborat cu anchetatorii. Ea a susţinut că s-a enervat când soţul i-a propus o partidă de sex oral.

Ambii soţi erau consumatori de băuturi alcoolice. Femeia a povestit că se apucase de băutură când a murit mama sa, în urmă cu câţiva ani. În ultima vreme bea cot la cot cu soţul său, aveau chiar şi căni la fel, pentru o împărţire corectă a alcoolului.

Magistraţii Tribunalului Vrancea au dispus, ieri, prelungirea arestării preventive a femeii din Tercheşti, comuna Popeşti, care şi-a ucis soţul cu câteva lovituri de topor. Cheaşna Drăghia a declarat în faţa magistraţilor că vrea să rămână în arest pentru că se teme de furia sătenilor, dar mai ales de cea a rudelor soţului său. Femeia a adăugat că nu are alte rude la care să se ducă, acestea

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 9 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 16 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 34 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°