Pe parcursul a două zile, preşedinţii consiliilor judeţene din întreaga ţară s-au reunit la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, unde se desfăşoară Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
Evenimentul va demara astăzi, la ora 17.00, cu o şedinţă a membrilor Colegiului Director al UNCJ. Agenda de lucru penru mâine este mult mai încărcată. După prezentarea Raportului de activitate a Preşedintelui UNCJR pe anul trecut, vor fi spuse aprobării mai multe documente referitoare la situaţia financiară a Uniunii, bilanţul contabil pe 2012, apoi se vor prezenta şi aproba Programul de activităţi pe anul în curs şi bugetul UNCJR pe anul 2013. Momentul culmi nant al Adunării Generale a UNCJR va fi în jurul orei 11.30 când preşedinţii de CJ vor alege preşedintele acestui for, componenţa Consiliului Director şi purtătorul de cuvânt al UNCJR. Ultima zi a întrunirii se va încheia cu o dezbatere privind procesul de descentralizare şi regionalizare a României.
Pe parcursul a două zile, preşedinţii consiliilor judeţene din întreaga ţară s-au reunit la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, unde se desfăşoară Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
Evenimentul va demara astăzi, la ora 17.00, cu o şedinţă a membrilor Colegiului Director al UNCJ. Agenda de lucru penru mâine este mult mai încărcată. După prezentarea Raportului de activitate a Preşedintelui UNCJR pe anul trecut, vor fi spuse aprobării mai multe documente referitoare la situaţia financiară a Uniunii, bilanţul contabil pe 2012, apoi se vor prezenta şi aproba Programul de activităţi pe anul în curs şi bugetul UNCJR pe anul 2013. Momentul culmi nant al Adunării Generale a UNCJR va fi în jurul orei 11.30 când preşedinţii de CJ vor alege preşedintele acestui for, componenţa Consiliului Director şi purtătorul de cuvânt al UNCJR