Să spui cuţu-cuţu până când faci rost de-un băţ. Cam asta înseamnă diplomaţia, spunea cândva Richard Armitage. Colorată şi foarte sugestivă definiţie, venind de la un fost adjunct al secretarului american de stat, în mandatul căruia Statele Unite au declanşat cel mai mare război din secolul XXI.
Cuvintele sale, citate în ultimul număr al revistei “Time", mi-au răsărit în minte discutând, aparent fără nicio legătură, despre relaţiile tot mai tensionate dintre România şi UE.
N-ai cum să nu observi, dacă nu eşti orbit de ignoranţă, o trimitere la întâmplările politice din ţărişoara noastră, în recenta scrisoare adresată Comisiei Europene de către miniştrii de externe ai Germaniei, Olandei, Finlandei şi Danemarcei. E o referinţă printre rânduri, desigur, dar uşor descifrabilă.
“La acest moment critic al istoriei europene, este de o importanţă crucială ca valorile fundamentale înscrise în tratatele europene să fie protejate viguros. UE trebuie să fie extrem de vigilentă când sunt puse în pericol, în interiorul graniţelor sale. Şi trebuie să fie capabilă să reacţioneze rapid şi eficient pentru a asigura respectarea principiilor sale de bază", se arată în documentul respectiv.
Cine a citit textul integral (publicat în premieră, la noi, nu de vreo televiziune în căutare de subiecte relevante, ci de un cunoscut analist de politică externă, pe contul său de Facebook) va găsi şi alte aluzii la criza românească de astă-vară. De pildă, autorii vorbesc apăsat despre necesitatea de a respecta “domnia legii" şi de a promova “independenţa şi eficienţa sistemului judiciar". Ceea ce s-ar putea să sune nepotrivit într-o Românie în care trimiterea în judecată sau condamnarea penală nu te poate opri să ajungi ministru sau parlamentar. Dimpotrivă, aş zice!
Dar ce legătură are asta cu butada oficialului de peste Ocean?
În timpul evenimentelor de anul trecut, am
