Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia trebuie să mai concedieze 150.000 de bugetari

Publicat in Adevarul, miercuri 13 martie 2013 ·

Grecia trebuie să disponibilizeze 150.000 de angajaţi din sectorul public până în 2015. Noile concedieri sunt necesare pentru ca Atena să poată obţine următoarea tranşă din împrumutul extern, notează Bloomberg.

Cererea de a concedia aproximativ 150.000 de salariaţi bugetari este cel mai mare obstacol în negocierile cu instituţiile financiare internaţionale. Problema e că dacă nu sunt îndeplinite astfel de cerinţe, Grecia nu mai primeşte banii de care are nevoie pentru a supravieţui şi apoi pentru a ieşi din criză. Statul elen avea aproape 670.000 de angajaţi în luna octombrie a anului trecut, cifră care nu include însă şi posturile din companii de stat, precum cele de transport public.

Reprezentanţii FMI şi ai Uniunii Europene spun că în Grecia sunt prea mulţi funcţionari, iar multe posturi sunt chiar dublate, lucru cu care autorităţile de la Atena sunt se pare de acord. Numai că punerea în practică pare o sarcină grea într-o ţară în care protestele anti-austeritate sunt la ordinea zilei. Cert e că disponibilizarea a 150.000 de bugetari este cea mai importantă pre-condiţie pentru ca Grecia să primească următoarea tranşă de bani, adică de 2,8 miliarde euro, şi care ar trebui transferată statului elen în luna aprilie.

Potrivit condiţiilor din acordul de finanţare externă încheiat în 2010, Grecia trebuie să concedieze 25.000 de angajaţi din sectorul public în acest an şi un total de 150.000 până la finele lui 2015. În timp ce salariile bugetarilor au fost reduse cu 20% în ultimii 4 ani, fără a pune la socoteală eliminarea unor sporuri şi bonusuri, locurile de muncă ale funcţionarilor publici din Grecia sunt protejate prin constituţie.

„Reducerea numărului de angajaţi din sectorul public este o parte importantă a programului şi este totodată una dintre cele mai dificile chestiuni din punct de vedere politic. Iar din perspectiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°