Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Eu nu sunt mason, dar nu e o condiţie pentru membrii PNL să fie sau nu masoni

Publicat in Romania TV, miercuri 13 martie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu este mason şi nici nu există vreo condiţie pentru cei nou primiţi în partid legată de apartenenţa la această organizaţie, menţionând însă că presupune că Traian Băsescu ştie mai multe despre Masonerie.

Liderul PNL a fost întrebat despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce îi priveşte pe Sorin Frunzăverde şi Mihai Stănişoară şi Masoneria.

"Eu nu sunt mason şi nu iau niciodată în calcul atunci când ... şi de când activez în politică decât ceea ce înseamnă structuri, proiecte la vedere. Ştiu puţine despre masoneria actuală, mai ştiu câteva lucruri din istorie, presupun că domnul Băsescu ştie mai multe. Presupun că domnul Băsescu ştia despre această relaţie pe care domnia sa o anunţă azi între Frunzăverde sau Stănişoară cu masoneria de pe când erau colegi, cel puţin de partid, nu ştiu dacă şi de masonerie", a comentat Antonescu, potrivit Mediafax.

Liderul PNL a mai apreciat că, din punctul de vedere al liberalilor, apartenenţa la masonerie a celor doi nu este relevantă.

"Noi nu i-am întrebat nici pe Sorin Frunzăverde şi nici pe Mihai Stănişoară când au vrut să se înscrie în PNL dacă sunt masoni sau dacă nu sunt masoni, nu e o condiţie nici ca să fii primit în PNL, nici ca să fii dat afară din PNL", a declarat Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că l-a surprins plecarea lui Mihai Stănişoară de la PDL la PNL, adăugând că nu se pune problema ca acesta să aducă liberalilor acces la Serviciile de informaţii, ci eventual o susţinere a Masoneriei, deoarece şi el, şi Sorin Frunzăverde, sunt pe "linia asta".

"Accesul la serviciile de informaţii, exclus. Poate o susţinere a Masoneriei, asta e altceva. Frunzăverde, Stănişoară, pe linia asta s-ar putea să...", a răspuns Băsescu, întrebat, la Digi24, dacă în spatele plecării lui Stănişoară la PNL ar fi o mane

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 12 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Licitaţii - 9 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 20.10.2025, ora 12.00, licitaţie deschisă cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare, pentru vânzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.r

Viitură în județul Tulcea, între localitățile Nifon și Hamcearca! Circulație restricționată pe drumul DJ 222A

Ziua Constanta acum 5 ore
În aceste momente, circulația rutieră pe drumul național DJ222A, între localitățile Nifon și Hamcearca, este restricționată ca urmare a producerii unei viituri pe carosabil. Potrivit ISU delta Tulcea, la fața locului se află Serviciul Voluntar pentr

O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala Egiptului s-a calificat miercuri la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins Djibouti cu scorul de 3-0, la Casablanca. Este pentru a patra oară în istorie când Egiptul va particip

Premierul Ilie Bolojan - „Deciziile de astăzi ale Curții Constituționale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante“

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după decizile Curții Constituționale. Premierul a menționat că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit punerea în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de st

Fără „steak” sau „burger” vegetal. Parlamentul European interzice folosirea termenilor pentru produsele fără carne

Gandul acum 6 ore
Miercuri, 8 octombrie, Parlamentul European a adoptat un text care interzice folosirea unor termeni ca „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată cu 35

Trump ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii: „Există o șansă foarte bună, negocierile decurg foarte bine”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea merge în Orientul Mijlociu la sfârșitul acestei săptămâni, adăugând că negocierile indirecte dintre Israel și Hamas sunt „foarte aproape” de un rezultat și „merg foarte bine”, potrivit The Gu

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 11 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Vioara lui Albert Einstein, vândută la licitație pentru peste 860.000 de lire sterline

Adevarul acum 5 ore
O vioară care i-a aparținut celebrului om de știință Albert Einstein a fost vândută la licitație pentru suma de 860.000 de lire sterline, potrivit BBC.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/18°