Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece farmacii au „uitat” cinci ani să treacă „şpaga” în contabilitate

Publicat in Opinia Buzau, joi 14 martie 2013 ·

Comisarii Gărzii Financiare au stabilit că este vorba despre 20.000 de tichete cadou în valoare de 350.000 de lei primite de la acelaşi distribuitor de medicamente

Au primit ani la rând tichete cadou de la un furnizor de medicamente fără să le evi­denţieze în contabilitate. Asta au descoperit comisarii Gărzii Financiare Buzău în timpul unor controale efectuate la mai multe farmacii din municipiul Buzău şi din oraşele Nehoiu şi Pătârlagele, împreună cu ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Jude­ţean de Poliţie Buzău. Verificările au început în ianuarie, iar luna trecută au fost definitivate.

Aşa s-a descoperit că, în urma relaţiilor comerciale pe care acestea le-au avut cu un distribuitor de medicamente, 10 societăţi comerciale care au în obiectul de activitate comer­cializarea de produse farmaceutice, au primit de la acesta un număr de 20.000 de tichete cadou în valoare de 10 şi 20 de lei fiecare, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 350.000 lei. Tichetele cadou nu au fost evidenţiate în contabilitatea celor 10 societăţi verificate, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de aproximativ 55.000 lei. Potrivit comisarului şef al Gărzii Financiare Buzău, Cristi Voicu, prejudiciul a fost încasat cu ocazia verificărilor. Cele zece farmacii prinse în neregulă nu ar fi singurele, aşa că, în perioada următoare, Garda Financiară va călca alte 10 societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate.

Evaziunea,descoperită iniţial în municipiul Buzău

Primele nereguli au fost descoperite, în luna ianuarie, la şapte farmacii de pe raza municipiului, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău constatând că faptele au fost comise în perioada 2007-2012. În acest interval, s-a stabilit că respectivii agenţi economici nu au înregistrat

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nemulțumit” de Vladimir Putin, Donald Trump anunță că trimite mai multe arme Ucrainei

HotNews acum 34 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că suspendă unele livrări, notează AFP. „Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensiv

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 48 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Apple contestă în instanţă amenda de 587 milioane de dolari impusă de UE pentru practici anticoncurenţiale

News.ro acum 56 minute
Apple a atacat în instanţă amenda de 500 milioane de euro (aproximativ 587 milioane de dolari) impusă de Comisia Europeană pentru încălcarea normelor antitrust privind controlul Big Tech, depunând luni o plângere la al doilea cel mai înalt tribunal

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°