Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichete sociale doar de Pasti si de Crăciun

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 13 martie 2013 ·

• în conditiile bugetului de sărăcie de anul acesta, Primăria Roman nu va mai aloca tichete sociale pentru pensionari si persoanele cu handicap decît de două ori pe an, de sărbători • Conducerea Primăriei Roman nu va mai putea acorda tichetele sociale pentru pensionari decît de două ori pe an, la sărbătorile de Pasti si de Crăciun, pentru că, în conditiile unui buget de sărăcie, cum este si anul acesta, costurile asistentei sociale în Roman sînt foarte ridicate. „Eu mă gîndesc să nu renunt nici la acea activitate socială de tichete, numai că as vrea ca ea să se desfăsoare într-o formă pro-cetătean, care să tină cont de nevoile tuturor locuitorilor din municipiu. Eu înteleg că sînt si cetăteni cu probleme care trebuie ajutati, dar sînt si cetăteni care datorită muncii au ajuns pe o anumită pozitie. Acestia au salarii din care contribuie la buget si este normal ca si pentru ei să facem ceva, adică să continuăm dezvoltarea municipiului. Nu putem să ducem toti banii în ajutoare sociale. De exemplu, Asociatia «Roman 2000» reprezintă un pol important al Romanului, unde am inclus proiectul «Casa Bunicilor» - azilul de bătrîni, cantina socială - «Casa pîinii», Centrul de zi rezidential pentru copii - «Casa Copiilor», unde se duc 12 miliarde de lei. Alte sume merg către ajutoarele de încălzire, către persoanele cu handicap. Romanul va avea un buget social total de 60 de miliarde lei, ceea ce mie mi se pare foarte mult. Vom da tichete sociale, dar lumea trebuie să înteleagă că nu se mai pot da în fiecare lună, pentru că au crescut costurile cu cei care mănîncă la cantina socială, cu întretinerea bătrînilor de la «Casa bunicilor» si cu întretinerea copiilor de la centrul pentru copii“, a declarat primarul Laurentiu Dan Leoreanu. Edilul speră să găsească întelegere din partea consilierilor locali pentru punctul său de vedere, în sensul că asistenta socială nu trebuie să se facă

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în București, într-un bloc de pe Aleea Haiducului. Trei oameni au fost răniți I VIDEO

Libertatea acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de pe Aleea Haiducului din București. Trei oameni au fost răniți, potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov, relatează News.ro.

Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, cu 84% peste perioada similară din 2024. Doar în cursul lunii februarie la deficit s-au adăugat 3,2 miliarde euro

Ziarul Financiar acum 24 minute
Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, comparativ cu 2,6 miliarde euro în ianuarie-februarie 2024, după ce deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar exced

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum o ora
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului

News.ro acum o ora
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă. Prezenţa trupelor ameri

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Capital acum o ora
Prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025 aduce vești importante pentru toți cei care plănuiesc activități în aer liber, inclusiv de Paște și 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în majoritatea regi

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum o ora
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Comandanta bazei militare SUA din Groenlanda a fost demisă, după ce s-a delimitat de declarațiile critice făcute de JD Vance pe insulă

HotNews acum o ora
Deși declarația nu a citat un motiv explicit pentru îndepărtarea comandantei, oficialii au afirmat că „acțiunile de subminare a lanțului de comandă sau de subminare a agendei președintelui Trump nu vor fi tolerate”, scrie New York Times. Armata amer

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Vremea

București
acum

vin.

-2°/10°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

-2°/14°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°