Unul dintre cei doi administratori speciali ai Oltchim, Nicolae Bălan – reprezentantul BDO Business Restructuring, a afirmat în această dimineaţă că măsurile manageriale inadecvate, efectele contractelor colective de muncă şi investiţiile ineficiente au decapitalizat societatea.
„În perioada 2009 – 2012, managementul a fost incapabil să se adapteze la evoluţia pieţei. Deciziile managerilor din această perioadă au dus la adâncirea pierderilor. Conform analizei efectuate de noi, în aceeaşi perioadă s-au vândut produse principale sub nivelul costurilor şi asta s-a întâmplat în 50 la sută din cazuri. Societăţile implicate în aceste vânzări erau fie controlate de managementul Oltchim, fie se aflau în paradisuri fiscale. Pierderile cumulate în această perioadă se ridică la 105 mil. lei”, a spus Bălan.
Referindu-se la produsele vândute sub cotaţia pieţei, acesta a explicat că pierderile s-au ridicat la 101,5 mil. euro. „Conducerea utiliza un cost de producţie care acoperea doar 50% din costurile reale”, a afirmat Nicolae Bălan.
În ceea ce priveşte efectele contractelor colective de muncă, administratorul judiciar a explicat că schema posturilor şi remunerarea trebuiau regândite încă din anul 2009.
„S-au acumulat cheltiueli salariale foarte mari. În 2011 s-au încheiat contracte colective de muncă care prevedeau nişte drepturi salariaţilor compatibile cu o societate care s-ar fi aflat pe profit, nu pe pierderi. Fondurile de stimulare erau prea multe şi prea mari. Săre exemplu, în 2009, cheltuielile medii cu salariul brut erau de 79,4 mil. lei, iar în 2012 de 111 mil. lei. S-au crescut salariile, deşi pierderile anuale erau de peste 200 mil. lei anual. În niciun an nu se prevedea acoperirea pierderilor din anii precedenţi. Managementul Oltchim a remunerat o non-performanţă”, a mai spus Bălan.
Piperea: Oltchim nu mai aparţinea acţionarilor, ci tra