Zilele trecute, Academia Română a găzduit lansarea unei cărţi al cărei titlu – „Proiectele miniere. Evaluarea din perspectiva dezvoltării durabile“ – nu se anunţa în niciun fel atractiv dincolo de cercul specialiştilor în materie.

Şi totuşi, cea mai mare parte a numerosului public prezent la eveniment nu avea nicio legătură cu mineritul. Erau acolo cercetători din economie, profesori universitari, bancheri, ziarişti, scriitori, studenţi, critici literari. Poate că principala forţă de atracţie a fost anunţul că însuşi preşedintele Academiei, profesorul Ionel Haiduc, va prezenta cartea. Mai departe poate că a contat şi mărturisirea academicianului Haiduc, că abia după ce a citit cartea şi i-a înţeles valoarea şi utilitatea a consimţit să-i semneze prefaţa şi s-o prezinte public la lansare. A venit însă, apoi, şi momentul autorului cărţii, Nicolae Bud. Un inginer preocupat de multă vreme de bogăţiile din subsolul ţării, doctor în ştiinţe tehnice şi doctor în economie. El a subliniat, apăsat, că nu vom putea avea parte, în România, de o dezvoltare durabilă dacă nu vom învăţa să privim altfel comorile noastre uitate: mineralele utile din subsol. Mai cu seamă că astfel de bogăţii sunt redescoperite astăzi ca factor vital al economiei globale.

I-am citit cartea. Dacă titlul nu pare atractiv, cele 265 de pagini, care se înşiră între două coperţi cartonate, sunt atractive de la primele rânduri. Citându-l pe dascălul său din anul întâi de facultate, profesorul Aurelian Simionescu, care spunea că „Oamenii au trăit şi vor trăi cât timp soarele le va asigura o natură favorabilă vieţii, iar ei, la rândul lor, vor căuta în pământ, tot mai adânc, pentru a scoate la lumină mineralele utile“, autorul ne asigură că după atâţia ani lucrurile nu s-au schimbat. Doar că, astăzi, societatea românească ştie prea puţin despre bogăţiile sale din subsol.

Meritul ce