În lipsa unor argumente precise (fiindcă nici nu pot fi!) care să indice dacă este mai bine să adoptăm euro acum sau mai târziu, opţiunea cea mai vehiculată este aceea că trebuie să ne pregătim. Putem înţelege prin asta multe, de ex. să înregistrăm o creştere de competitivitate sau o creştere susţinută a PIB-ului pe locuitor, să aducem indicatorii de convergenţă în limitele impuse etc., dar oricum discuţia aduce foarte mult cu cea de dinaintea aderării la UE. Şi atunci, exista, firesc, o balanţă între beneficii şi costurile aderării – şi atunci, şi acum greu de cuantificat pentru a fi suficient de precise – împreună cu opinia că trebuie să ne pregătim. 2007 nu a fost anul care ne-a prins pe deplin pregătiţi, după cum nici anul adoptării euro nu va fi cel în care alternativele par să fi dispărut. Atunci, ce contează?

Judeţul Vaslui poate să emită propria moneda, vasluiul? (Să zicem că) poate! Aşa cum a putut un fermier australian sau un sătuc din Alpi, pentru a enumera dintre exemplele contemporane sau cum a putut un sat de pescari să tranzacţioneze în bază de scoici acum nu ştiu câte mii de ani. Decizia de a emite şi folosi o monedă (în interiorul unei jurisdicţii) este o convenţie în tranzacţii, un simbol al suveranităţii sau un instrument de politică economică. Semnificaţia fiecărei forme depinde de contextul evoluţiei unei societăţi. De exemplu, în etapa formării statelor naţionale, puterea simbolului este crucială (lira sud-sudaneză a fost emisă de îndată ce Sudanul de Sud a devenit stat independent în 2011). De aceea, şi în cazul nostru ipotetic, putem avea o monedă în Vaslui, dar autorităţile emitente şi rezidenţii vor descoperi curând costuri ale administrării care nu pot fi contrabalansate de beneficiile aşteptate: regiunea nu este în sine suficientă, cum ar fi dacă de exemplu cca. 80% din valoarea producţiei ar fi generată pe piaţa internă, cum se