Majorarea a fost sprijinită de toate fracţiunile parlamentare. Ce temei au speculaţiile că majorarea ar pregăti terenul alegerilor generale anticipate? Parlamentul a votat unanim săptămâna trecută pentru a majora salariile primarilor cu 35 la sută. Cum acest vot a avut loc la 2 zile de la cel pentru demiterea guvernului Filat, s-a speculat că partidele parlamentare ar începe pregătirea terenului de alegeri anticipate în care primarii le-ar fi utili. Diana Răileanu s-a interesat dacă speculațiile au temeiuri mai solide decât simpla coincidență a celor două evenimente.
Potrivit modificărilor adoptate de Parlament, salariile majorate ale conducătorilor administraţiilor locale vor varia între 9500 lei, cât va primi primarul Chişinăului, şi 5 mii de lei – salariul unui primar dintr-un sat cu mai puţin de 1500 de locuitori.
Majorarea a fost sprijinită de toate fracţiunile parlamentare, iar primarii urmează să ridice inclusiv suma care rezultă din recalcularea lefii de la 1 ianuarie.
Ivan Para x Ivan Para Recalculările salariale ale primarilor figurează doar pe hârtie, or aşa cum ne-a spus primarul localităţii Tigheci, Leova, Ivan Para, până în prezent nu a fost informat despre cum şi când vor fi oferiţi aceşti bani:
„Dacă este scris de la 1 ianuarie 2013 este salutabil şi îmbucurător. Despre recalculări am discutat şi la Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, dar despre varianta definitivă a recalculărilor nu am fost anunţaţi că se face de la 1 ianuarie.”
Ivan Para, aflat deja la al treilea mandat, a participat în alegerile locale ca şi candidat independent. Faptul că nu face parte dintr-un anume partid politic i-a îngreunat activitatea, mai ales atunci când a trebuit să obţină finanţare pentru anumite proiecte locale.
Ivan Para: „Se fac distribuirile în bază de un anume colorit politi