Preşedintele Traian Băsescu va pleca, joi, la Bruxelles, pentru a participa la lucrările Consiliului European, cu un zbor de linie al TAROM, aceasta fiind pentru prima oară în ultimii ani când şeful statului efectuează o deplasare externă fără a utiliza aeronava închiriată special de la TAROM.
“Domnul preşedinte Traian Băsescu va efectua deplasarea la Bruxelles cu un zbor de linie al companiei TAROM“, a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului. Oprea a refuzat să menţioneze care sunt motivele pentru care preşedintele a optat pentru această variantă de deplasare şi nu va mai fi închiriată de la TAROM aeronava Airbus A-130 pe care Băsescu a folosit-o în ultimii ani pentru deplasările externe.
De asemenea, cu acelaşi zbor TAROM se va deplasa joi dimineaţă la Bruxelles şi premierul Victor Ponta, au precizat pentru Mediafax unele surse oficiale. Ponta va participa la reuniunea liderilor de state UE care sunt membri ai Partidului Socialist European (PES). Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, declara săptămâna trecută că TAROM ar trebui să renunţe la aeronava prezidenţială Airbus A 310, deoarece produce companiei pierderi anuale de 7 milioane de euro.
Preşedintele Traian Băsescu va pleca, joi, la Bruxelles, pentru a participa la lucrările Consiliului European, cu un zbor de linie al TAROM, aceasta fiind pentru prima oară în ultimii ani când şeful statului efectuează o deplasare externă fără a utiliza aeronava închiriată special de la TAROM.
“Domnul preşedinte Traian Băsescu va efectua deplasarea la Bruxelles cu un zbor de linie al companiei TAROM“, a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului. Oprea a refuzat să menţioneze care sunt motivele pentru care preşedintele a optat pentru această variantă de deplasare şi nu va mai fi închiriată de la TAROM aeronava Airbus A-130 pe care Băsescu a folosit-o în