La o săptămână după ce Vasile Blaga a venit la Târgu Jiu şi şi-a prezentat moţiunea cu care vrea să câştige alegerile la şefia PDL, a ajuns în aceeaşi locaţie şi Elena Udrea. Primită cam de tot atâţia colegi de partid ca şi la Blaga, aceasta a aflat, spre finalul vizitei, că a venit cam degeaba pe malul Jiului întrucât în lista cu delegaţii ce se vor deplasa la Bucureşti pentru a vota se găsesc doar susţinători ai actualului lider al partidului, ai săi fiind scoşi de pe listă nu doar la Gorj, ci cam din toată ţara.
Elena Udrea a fost la fel de punctuală la întâlnirea cu colegii săi de partid ca şi Vasile Blaga, iar discuţiile pe care le-a avut cu cei din PDL Gorj la restaurantul de pe Insuliţă nu au ieşit din comunul unei campanii electorale interne până spre finalul întâlnirii. Lăudată de susţinătorii săi pentru calităţile pe care le are pentru a deveni „locomotivă” a partidului, Udrea i-a rugat şi pe cei din sală să pună mâna pe microfon şi să vorbească deschis, Gheorghe Mitescu şi Corneliu Gârjoabă fiind primii care i s-au adresat fostului ministru al turismului şi dezvoltării. Gârjoabă chiar s-a plâns de cât de hăituit este de actuala putere, de acelaşi lucru plângându-se şi fosta şefă de la Minprest, Elena Vintilescu.
Din vorbă în vorbă, când lista cu vorbitori părea epuizată, toţi asigurând-o pe Udrea de susţinerea lor, liniştea şedinţei a fost spartă de Ion Fugaru, fostul şef de la Târgu Cărbuneşti al PDL vorbind fără microfon, spunând, în schimb, că îi pare rău că nu poate să îi acorde votul întrucât nu a fost inclus pe lista de delegaţi ce se vor deplasa la Bucureşti şi, ca urmare, nu are cum să voteze. Fugaru a menţionat chiar că dacă nu ar fi presa în sală ar spune mult mai multe lucruri care nu l-ar avantaja pe deputatul Ion Cupă în privinţa modului în care a format lista cu delegaţi şi cum a fost decisă soarta conducerii actuale a PDL Gorj