Două revoluţii anticorupţie concentrate au măturat la Sofia şi Praga un guvern şi un preşedinte în ultimele două săptămîni. Guvernul bulgar făcuse chiar progrese, dar prea tîrziu pentru nerăbdarea populaţiei, iar preşedintele ceh a uzat greşit de dreptul său de amnistie, eliberînd oameni care cu greu fuseseră puşi după gratii după ani şi ani de investigaţii şi lungi procese de corupţie. La noi, cînd auzi dezbaterile despre Schengen, care nu se mai sfîrşesc, fiind un bun prilej pentru cele două tabere politice să se exerseze la aruncatul pisicii moarte peste gard la nesfîrşit, îţi vine să crezi că de dragul Germaniei trebuie să construim buna guvernare în România. Dacă nu ar veni periodic MCV-ul, probabil lupta anticorupţie ar dispărea de pe agenda politică ca o paranteză istorică, considerată propagandă băsistă expirată la purtător. E foarte superficial însă să presupunem că publicul va îngropa subiectul odată cu Băsescu, dovadă istoriile din Cehia şi Bulgaria. Băsescu plăteşte cu popularitatea sa ceea ce publicul percepe ca fiind eşecul său în acest domeniu, ba, mai rău, ipocrizia, dar publicul va aştepta de la succesorul lui să facă mai mult şi mai bine, nu să eludeze subiectul. Nu e o întîmplare că în ultimul Eurobarometru românii, în proporţia cea mai mare din Europa – trei sferturi- se plîng că sunt direct afectaţi de corupţie în viaţa lor zilnică. Să te duci în faţa acestei populaţii, candidat la preşedinţie, cu o formula de genul ”Corupţia, o vorbă de dînşii inventată...” mi se pare riscant. Cine mă citeşte regulat ştie că sînt critică faţă de abordarea pur represivă a corupţiei, care nu a oprit generalizarea acestui fenomen la noi. Asta înseamnă însă că trebuie să faci mai mult, şi altceva pe lîngă, nu să renunţi la ceea ce fac deja DNA şi ANI. Am avut lîngă noi exemplu elocvent al unei ţări care a crezut că poţi păstra statul modern pe principii clientelare,