În octombrie 2009, am votat „Nu” la ambele întrebări ale referendumului privind reducerea numărului de parlamentari şi desfiinţarea Senatului. Nu vreau să mai explic acum de ce, important este că, până la urmă, referendumul a fost validat, după ce electoratul s-a pronunţat cu o majoritate zdrobitoare.

Îmi amintesc cu plăcere că, în timp ce eu şi mulţi alţi ziarişti am avut curajul să spunem de la bun început că suntem împotriva tăierilor de parlamentari, liderii PSD şi PNL nu au suflat o vorbă, de teamă să nu se pună rău cu electoratul. Referendumul s-a desfăşurat concomitent cu turul întâi al alegerilor prezidenţiale, iar Crin Antonescu, care se visa în turul doi, a bâiguit câteva obiecţii procedurale, dar n-a îndrăznit să conteste substanţa scrutinului.

Acum, bazându-se probabil pe memoria scurtă a alegătorilor, pe forţa zdrobitoare a USL şi pe ura faţă de Băsescu, preşedintele PNL anunţă că va ignora referendumul din 2009. „Nu acceptăm să ni se impună premisa pe care domnul Traian Băsescu o consideră fundamentală, anume cea referitoare la un Parlament unicameral pentru că aşa s-a pronunţ electoratul la un moment dat”, a declarat Antonescu.

Dacă USL nu se răzgândeşte, putem considera iniţiativa de modificare a Constituţiei moartă şi îngropată. Dacă va trece de Curtea Constituţională, nu se va realiza cvorumul la referendum. Populaţia nu va accepta să-şi piardă o duminică doar pentru a rezolva micile încurcături instituţionale dintre premierul Ponta şi posibilul viitor preşedinte Antonescu.

Orice primar de sector care se respectă sifonează mai mult decât tot parlamentul la un loc dar, din motive pe care nu le înţeleg, populaţia îi iubeşte pe aleşii locali şi are o scârbă totală faţă de deputaţi şi senatori. Faptul că, pe semnătura lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, în actualul Legislativ a ajuns alde Becali, iar preşedinte al Camerei Deputaţilor