La Galeria bucureşteană Simeza, sfârşitul iernii a adus răsfăţ de artă a culorii: Expoziţia Mitologii subiective a pictorului Valentin Tănase, artist neîncadrabil în plastica românească din timpul în care fiinţăm ca-ntr-un vârtej de simboluri în care inima, cu toată raţiunea ei, abia de mai pricepe de unde, încotro, de ce şi, mai ales, cum? Licenţiat al IAP „Nicolae Grigorescu“ Bu Publicitate cureşti (promoţia 1978), Valentin Tănase (n. 1954), membru UAP, este prezent, începând din 1977, în mai toate manifestările expoziţionale de artă (municipale sau naţionale). Cele aproape 50 de expoziţii personale de până acum (România, Europa, Asia), au conturat personalitatea unui creator polivalent (pictură, grafică, sculptură), pe care Dali l-ar cunoaşte ca fiind din stirpea rarisimă a suprarealiştilor. Recenta expoziţie este o închinare stranie şi emoţionantă făcută femeii – ea, Măsură a proporţiilor, Poartă (cu tainele neprinse în cuvânt), Muză, iubită şi mamă fără de care Familia n-ar fi de imaginat, ea – „sămânţă“ de război (ce alta este turnirul de nu un război redus la doi protagonişti pentru cine mai ştie care frumoasă Elenă din cine mai ştie care timp?), ea – chip şi mască în eternul carnaval al lumii, ea – alcătuire din care-şi ia formă perfecţiunea, ea – „miracol de contradicţii divine“ (Michelet), ea – „lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetică“ (V. Ghica). Perfect cunoscător al stilurilor şi curentelor care au bântuit prin arta culorii, pictorului Valentin Tănase nu numai că nimic nu i-a rămas străin, dar ştie să îmbine într-un mod cu totul aparte, în creaţia sa, semne şi simboluri deopotrivă fantastice şi familiare, obţinând imagini de poveste.
La Galeria bucureşteană Simeza, sfârşitul iernii a adus răsfăţ de artă a culorii: Expoziţia Mitologii subiective a pictorului Valentin Tănase, artist neîncadrabil în plastica român