În aşa numita litanie a tuturor sfinţilor este invocată şi figura legendară a apostolului Petru, cel pe care Biserica romano-catolică îl consideră drept primul Papă.

Această pretenţie de a-l considera pe episcopul „oraşului etern”, Roma, Vasco Fernandes, Sf. Petru, 1506 x Vasco Fernandes, Sf. Petru, 1506 ​​ca un „primus inter pares” (primul între egali), se bazează pe o interpretare catolică a Evangheliei în care se spune că Isus ar fi afirmat că Petru este temelia bisericii. (Matei, 16, 18: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”) De aici s-a dedus că voinţa lui Isus ar fi fost ca Petru să-i devină un soi de urmaş spiritual, organizatoric şi administrativ, iar succesorii acestuia să fie Papii, adică vicarii lui Cristos pe pămînt.

În aceste zile, cînd se alege un nou Suveran Pontif, numeroşi comentatori şi-au pus întrebarea în ce măsură mai sunt compatibile cu lumea modernă numeroasele dogme ale Bisericii catolice, ca o instituţie universală cu peste 1,2 miliarde de credincioşi. Contestatarii susţin necesitatea unor reforme profunde, desfiinţarea autoritarismului papal, renunţarea la centralismul roman şi o democratizare a vieţii ecleziale, în primul rînd, prin garantarea drepturilor egale între bărbaţi şi femei.

La catolici – ca de altfel şi la ortodocşi, care au conservat tradiţiile ecleziastice răsăritene – calitatea de preot este rezervată în exclusivitate bărbaţilor. (În mai toate bisericile protestante s-a renunţat la acest exclusivism; totodată şi la tabuizarea homosexualilor, opriţi în trecut să fie investiţi ca persoane cu dreptul de a oficia acte de cult.)

Papa Benedict al XVI-lea în februarie 2013 x Papa Benedict al XVI-lea în februarie 2013 ​​Pontificatul lui Benedict al XVI-lea nu a contribuit la reînnoirea bisericii