Peste 20% din companiile româneşti consideră că vor avea nevoie de angajaţi noi începând din aprilie, arată un studiu realizat de compania Manpower.
Dintre cei 635 de angajatori intervievaţi, cei mai mulţi au răspuns că nu vor face angajări noi în următorul trimestru al acestui an, dar un procent de 21% dintre participanţii la studiu au prognozat o creştere de personal în companiile lor.
Rezultatul studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă a arătat că previziunea de angajare în perioada aprilie – iunie este de 13%, în creştere cu două procente atât faţă de trimestrul anterior, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Companiile din sectorul industrial sunt cele mai optimiste. Reprezentanţii acestora au prognozat pentru trimestrul următor o creştere cu 25% a personalului angajat, fiind urmate de companiile care activează în domeniul comerţului cu amănuntul, care prevăd o creştere cu 22% a angajaţilor în domeniu.
În pofida optimismului angajatorilor în ceea ce priveşte creşterea efectivelor de personal, turbulenţele financiare care au loc în această perioadă la nivel global ar putea domoli avântul companiilor de a face noi angajări, a arătat directorul general al companiei Manpower, Valentin Petrof.„Optimismul angajatorilor români va fi probabil temperat de turbulenţele financiare care continuă să aibă un impact atât asupra României, cât şi asupra altor pieţe ale lumii”, spune Petrof.
România, în criză de talente
Potrivit studiului, pe piaţa de muncă românească există o cerere mare de personal calificat, însă companiile găsesc destul de greu astfel de oameni.„În ciuda faptului că angajatorii prezintă intenţii de suplimentare a efectivelor de angajaţi, identificarea talentelor care să le poată susţine business-ul se poate dovedi a fi o provocare mai mare decât aceştia se aşteaptă. Criza de talen