În mod normal, România ar putea în acest an să aibă una dintre cele mai mari creşteri economice din cadrul UE. Desigur, valoarea nominală a acestei creşteri - undeva la 1 - 1,5% - poate părea o glumă proas-tă faţă de creşterea economică din China sau alte ţări emergente, sau chiar în comparaţie cu nevoile de creştere ale României - undeva la 4-5% pe an, cu o diferenţă de 2-3% în plus faţă de creşterea din zona euro, pentru a reduce decalajul dintre ţara noastră şi "nucleul" Uniunii... Dacă ţinem însă cont că estimările Băncii Mondiale, FMI şi altor organisme internaţionale sunt sumbre privind creşterea în zona euro şi chiar în UE în ansamblu - mai exact, vorbim des-pre o foarte probabilă recesiune în acest an, creşterea economică posibilă din România arată bine. Dar, între estimările organismelor internaţionale ale sau analiştilor şi realitate este o diferenţă, nu numai de timp - căci realitatea o vom şti după ce lucrurile s-au întâmplat, în timp ce estimările se fac înaintea desfăşurării faptelor (de unde şi incertitudinile estimărilor) - dar şi "tehnică": estimările se bazează pe un comportament normal al pieţelor financiare, pe lipsa evenimentelor extreme - adverse sau pozitive - economice sau politice, în timp ce realitatea trebuie să înglobeze tot ce se întâmplă cu adevărat într-o ţară sau în lume în perioada analizată.

În cazul particular al României, îmi menţin în continuare optimismul privind creşterea economică în jurul nivelului de 1%, cu două condiţii majore. În primul rând, climatul economic internaţional şi cel din zona euro, în special, să nu se deterioreze puternic. Evenimente adverse care ar putea genera o astfel de deteriorare includ un război regional în zona Coreea, escaladarea conflictului dintre China şi Japonia (care la suprafaţă doar are ca motiv supremaţia pentru câteva insuliţe în dispută), un conflict între Iran şi ţările arabe şi Isra