Fum alb a ieşit, miercuri seară, pe coşul Capelei Sixtine, indicând alegerea noului Papă. Fumul alb a ieşit la ora 19.06 (20.06, ora României), după al cincilea vot care a avut loc în cadrul Conclavului. În doar câteva minute, Piaţa Sf. Petru din Vatican s-a umplut. Zeci de mii de oameni au aplaudat şi cântat.
După cum e tradiţia şi pentru a nu exista dubii privind culoarea fumului, clopotele Bazilicii Sfântul Petru au bătut, confirmând astfel alegerea celui de-al 266-lea papă. Noul Papă este argentinianul Jorge Mario Bergoglio, care și-a ales numele de Francisc, o premieră în istoria Vaticanului. Numele acestuia a fost anunțat de cardinalul Tauran: Habemus Papam. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani şi este de origine argentiniană. Din 1998, Jorge Mario Bergoglio a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, fiind numit cardinal în 2001.
Noul Papă a ieșit pe balcon în aplauzele mulțimii. „Înainte de toate, aş vrea să ne rugăm cu toţii pentru papa emerit Benedict al XVI-lea”, a spus noul papă, Jorge Mario Bergoglio, după care a rostit rugăciunile „Tatăl nostru” şi „Ave Maria”. Papa Francisc a oferit binecuvântarea mulțimii, pe care a rugat-o să-I dea binecuvântarea și să se roage pentru el.
Decizia cardinalilor electori, care a fost susţinută de cel puţin 77 de persoane din cele 115, vine la nici două zile de la începerea Conclavului, ceea ce indică o alegere puţin controversată. Este pentru prima oară, însă, în aproximativ 100 de ani, când un suveran pontif este ales la al cincilea scrutin, potrivit CNN. De asemenea, scrutinul stabileşte o nouă premieră: există, în acest moment, doi papi în viaţă. Benedict al XVI-lea, care a demisionat în 11 februarie, a primit titlul de papă emerit.
Fum alb a ieşit, miercuri seară, pe coşul Capelei Sixtine, indicând alegerea noului Papă. Fumul alb a ieşit la ora 19.06 (20.06, ora României), d