Nu mai puţin de 22 de migranţi din Centrulpentru solicitanţi de azil din Rădăuţi au fost consiliaţi de reprezentanţiiAsociaţiei pentru Rezolvarea Alternativă a Disputelor (ADRA) Suceava, în cadrul proiectului „Sprijinirea Programelor de Repatriere Voluntară Asistată şi Reintegrare (RVAR) în România”.
E vorba de persoane din Pakistan, Afganistan, Bangladesh şi Camerun, iar potrivit celor de la ADRA, o singură persoană a completat declaraţia de repatriere voluntară.
Recent, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că nu mai puţin de 105 migranţi au primit sprijin să se repatrieze voluntar în ţările lor de origine, prin proiectul RVAR, care se derulează în perioada iulie 2012 - iunie 2013 şi continuă eforturile din programele de repatriere voluntară asistată implementate în anii anteriori.
11 dintre cei 105 migranţi au beneficiat şi de asistenţă de reintegrare.
“La întoarcerea în ţara de origine aceştia au primit sprijin material pentru achiziționarea de echipamente sau instrumente pentru începerea unei mici afaceri, pentru mobilier de bază, electrocasnice, echipamente IT, în funcţie de planul de reintegrare stabilit împreună cu fiecare migrant înaintea plecării sale spre țara natală”, se arată într-un comunicat al OIM, care derulează acest proiect în parteneriat cu organizaţia neguvernamentală APEL.
Zilele trecute, la Suceava, a fost şi coordonatorul de operaţiuni la misiunea OIM România, Mihai Clondir, care a explicat că în ultima perioadă, odată cu punerea în vigoare a unor protocoale de readmisie şi securizarea mai bună a frontierelor, a scăzut considerabil numărul de emigranţi ilegali.
Mihai Clondir a arătat şi de ce mulţi dintre migranţi refuză oferta autorităţilor române de a-i repatria voluntar în ţările lor de origine.
Mulţi dintre aceştia, arată reprezentantul OIM România, au ajuns în România cu intenţi