IAȘI. Doi indivizi au scăpat de o parte din pedepse după ce au fost acuzați că au făcut matrapazlâcuri cu un apartament.
Curtea de Apel Iași a admis recursurile formulate de Pavel Pântea și de Florin Crudu și au decis diminuarea pedepsei primului la patru ani și șase luni de detenție, iar celui de-al doilea – la trei ani și șase luni de închisoare. Inițial, Pântea a fost condamnat la cinci ani și opt luni de detenție, Crudu a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar nepotul primului – Ionuț Hordilă – zece luni de închisoare, cu suspendare.
Întreaga poveste a acestui dosar a pornit de la un apartament care ar fi fost achiziționat prin șantaj de cei trei acuzați. Procurorii au menționat că, pe 20 februarie 2008, o vânzătoare la un magazin din Iași s-a întâlnit cu Pântea și Hordilă pentru a semna un contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul respectiv. Femeia ar fi plătit 20.000 de euro, cu titlul de avans, și 1.000 de euro, cu titlul de împrumut.
Anchetatorii au precizat că nu putea fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, pentru că locuința era ipotecată pe numele altei persoane. Valoarea totală era de 55.000 de euro și urma să fie achitată integral pe 7 aprilie 2008, când se rezolva problema ipotecii.
Oamenii legii au adăugat că Hordilă nu s-a mai prezentat la notar în ziua respectivă pentru a semna contractul, iar femeia a cerut executarea silită a contractului, pentru recuperarea avansului. Anchetatorii au afirmat că Pântea a mers la magazinul în care lucra femeia și, sub amenințarea cuțitului, ar fi obligat-o să semneze o declarație prin care recunoștea că i-ar fi fost restituită suma de 21.000 de euro.
IAȘI. Doi indivizi au scăpat de o parte din pedepse după ce au fost acuzați că au făcut matrapazlâcuri cu un apartament.
Curtea de Apel Iași a admis recursurile formulate de Pavel Pântea și de Florin Crudu și a