Ce titlu mai cu găselniţă, cu fentă, ar putea să aducă o culoare în plus acestei ştiri? Ce figură de stil să faci pe seama acestui fapt, cu efecte atît de paradoxale? Ce sens ar mai avea să te plimbi, la aniversarea asta, prin toate vorbele care s-au tocit, încercînd să spună ceva despre acest disc? De la urzicător de clasicul „asemenea vinului bun, muzica acelor ani trăieşte...“ – şi mă opresc aici că mă ia ameţeala – pînă la „muzica generaţiei mele...“ şi toate derivatele zicerilor sincere, circulă un conţinut căruia, de 40 de ani, ne chinuim să-i dăm un chip. Dar e cel mai plăcut chin cu putinţă. Un lung exerciţiu de imaginaţie, chibiţare, trecere prin stări extatice, hermeneutică, teorie muzicală, comunicare şi multe altele, pe care le facem ori de cîte ori vine la rînd acest subiect.

DE ACELASI AUTOR Noi, provincialii Ah, criza de modele! Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ? Pornografia gastronomică Nu ştiu cum e să serbezi – sau măcar să afli de aniversarea asta – din pielea cuiva care, la 18-20 de ani, descoperea discul chiar în preajma apariţiei lui, în 1973. Evident, mă refer la cineva care a şi făcut un pact personal cu această muzică, încă de la întîlnirea cu ea. Un asemenea om ar trebui să aibă acum în jur de 60 de ani. Şi n-are sens să deschid o paranteză despre felul în care se obţinea şi asculta muzica în România acelor ani, pentru că s-ar întinde pe parcursul multor săptămîni de acum încolo. Încerc să mă gîndesc doar la emoţia pură, la refacerea mentală a stărilor care îmbrăcau acele momente, la felul în care cineva din categoria schiţată mai sus se întîlneşte cu ştirea acestei aniversări. Poate că unii se gîndesc doar la cît au îmbătrînit în vremea asta. Dar sînt sigur că alţii privesc, de la altitudinea vîrstei, cu seninătate nesimulată, cu un zîmbet abia schiţat, spre lumea unei istorii personale, în care această muzică e mult ma