Oamenii legii au ajuns la o primă concluzie în ceea ce priveşte laba piciorului găsită marţi dimineaţă pe platforma şantierului naval din municipiul Tulcea.iată despre ce este vorba:
Piciorul ar fi aparţinut unui bărbat de 86 de ani, care de curând ar fi suferit o intervenţie la Spitalul Judeţean Tulcea (i s-a amputat piciorul).
Şeful Poliţiei Transporturi, Dumitru Hogea, spune că nu pot spune cu precizie că aceasta este varianta corectă, dar că fragmentul de picior găsit de potriveşte sută la sută cu cel amputat de curând în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea.
„Există o potrivire, dar nu putem să ne pronunăm până nu vin rezultatele finale de la Bucureşti, de la Institutul Naţional Mina Minovici“, a explicat Hogea.
Contactat telefonic, managerul Spitalului a declarat că de abia mâine dimineaţă va avea un răspuns exact pe această temă.
„Acum sunt într-o şedinţă pe această temă. Nu pot să mă pronunţ acum cu provire la acest aspect, nu ştiu cum ar fi putut ajunge acel fragemnt de picior pe platforma şantierului“, a explicat dr. Roşca.
Fragmentul de picior ar fi trebuit, împreună cu toate aceste resturi umane, să fie distruse într-un incinerator cu care are contract Spitalul Judeţean.
Amintim faptul că marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, pe platforma şantierului naval din municipiul Tulcea un angajat a găsit ceva ce părea să fie un picior de om.
La faţa locului au ajuns poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean al Poliţiei Transporturi, care au solicitat sprijin de la specialiştii Serviciului de Medicină Legală şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Cei de la SIC sunt cei care au făcut legătura între cazul de la spital şi laba piciorului de pe platforma şantierului naval.