Ministrul Mona Pivniceru a confirmat, marţi seară, că ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justiţiei în favoarea unui post de judecător la Curtea Constituţională (CC), însă a evitat să dea un răspuns ferm privind alegerea pe care o va face în acest context.
"În ceea ce mă priveşte, este adevărat", a spus Pivniceru, la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, după ce a fost întrebată despre susţinerea sa pentru CCR de către PNL.
Ministrul Justiţiei a explicat că ar atrage-o un post de judecător la CC, pentru că vocaţia ei "de origine este cea de judecător", însă a evitat să dea un răspuns ferm cu privire la plecarea de la conducerea ministerului.
Întrebată dacă vrea să plece de la minister pentru că nu ar fi fost susţinută, Mona Pivniceru a evitat să dea un răspuns.
Ministrul spune că depinde de "un complex foarte important de factori" ca ea să rămână în fruntea Ministerului Justiţiei şi că opţiunea care "va triumfa" va fi "cea care este cea mai aproape de structura" ei.
Demnitarul a mai spus că unul dintre lucrurile care ar putea-o determina să rămână la conducerea Ministerului Justiţiei este să numească şefii Parchetului General şi DNA.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat anterior, tot marţi, că ministrul Mona Pivniceru este susţinută la Ministerul Justiţiei până i se va încheia mandatul, însă poate fi "o formulă' şi pentru Curtea Constituţională, fiind luată în considerare experienţa de magistrat.
Antonescu a fost întrebat dacă poate să confirme faptul că ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, va părăsi Executiv ca urmare a susţinerii PNL pentru un post de judecător la Curtea Constituţională.
"Doamna Pivniceru este un om pe care am susţinut-o şi încă o susţinem până când se va încheia acest mandat al domniei sale în funcţia de ministru al Justiţiei. Fără niciun fel de îndoială un magistrat cu asemenea exper