În primele două luni ale acestui an, 934 de suceveni au solicitat eliberarea de carduri europene. 554 de solicitări s-au înregistrat în luna ianuarie, iar alte 380 s-au înregistrat în luna februarie. Cardul european conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale în timpul şederii sale într-unul din statele membre ale Uniunii Europene.
Conform reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, „în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate 1.031 de astfel de carduri, 644 în ianuarie şi 387 în februarie”.
Cardul este gratuit şi, atât cardul european, cât şi certificatul provizoriu, deschid dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare sau urgente (şi nu pentru tratarea afecţiunilor existente) pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv. Cardul este livrat ca scrisoare recomandată la domiciliul persoanei asigurate, în termen de şapte zile lucrătoare de la data verificării actelor depuse de solicitant. Cardul este valabil pe o durată de şase luni de zile şi nu poate fi utilizat pe teritoriul României.
În primele două luni ale acestui an, 934 de suceveni au solicitat eliberarea de carduri europene. 554 de solicitări s-au înregistrat în luna ianuarie, iar alte 380 s-au înregistrat în luna februarie. Cardul european conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale în timpul şederii sale într-unul din statele membre ale Uniunii Europene.
Conform reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, „în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate 1.031 de astfel de carduri, 644 în ianuarie şi 387 în februarie”.
Cardul este gratuit şi, atât cardul european, cât şi certificatul provizoriu, deschid dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare sau urgente (şi nu pentru tratarea afecţiunilor exis