Sincer să fiu, cred că oricare dintre noi, bucureşteni născuţi în acest oraş, avem pentru el sentimente de dragoste şi ură împletite. Probabil că tuturor ne place să ne întoarcem cu gîndul la decorul în care am trăit copilăria şi tinereţea noastră. Era atunci oraşul mai frumos? Îmi vine să spun că da, deşi s-ar putea să fie numai nostalgia obişnuită după o anumită vîrstă. Un lucru e sigur: că s-a pierdut meşteşugul artistic al grădinăritului.

DE ACELASI AUTOR O invitaţie la apărarea oraşului Din reviste vechi O colecţie şi multe altele Arhitectul Călinescu Straturile de flori nu mai sînt compuse cu imaginaţie şi sensibilitate. Altădată, din dosul gardurilor de fier forjat, zorelele îşi iţeau capetele albastre sau roz. Au dispărut o mulţime de copaci care însoţeau străzile de la un capăt la altul, pămîntul a fost ascuns sub asfalt. Se construieşte în spaţiul grădinilor şi parcurilor, ba, fiindcă nici atîta nu ajunge, se dărîmă vechile clădiri din centrul istoric, pentru a ridica în locul lor coloşi de beton. În jurul nostru creşte un oraş străin. M-am simţit dator să-mi spun cuvîntul în legătură cu această criză de identitate a Capitalei şi m-am apropiat de problemele de arhitectură şi urbanism ca să continui şi în această direcţie intervenţiile în alte gîlcevi publice, în care vedeam că, din ignoranţă sau din interes, adevărul era deformat sau respins. În 1990, cînd eram în Senatul Universităţii, am introdus, pentru prima oară, un curs de Istorie a Bucureştilor. Nu l-am predat niciodată eu, dar am socotit că e nevoie ca tinerii – care vin aici ca să înveţe – să ştie ceva despre oraşul ai cărui oaspeţi sînt pentru trei sau cinci ani. Îmi părea rău să observ că studenţii nu cunosc trecutul străzilor pe care umblă, al caselor şi al bisericilor în care intră. Mai tîrziu am avut bucuria să descopăr că o fostă studentă de-a mea, care la masterat îşi luase ca su