Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca la negru controlata de ITM

Publicat in Bihor Online, miercuri 13 martie 2013 ·

Scris de Simona Albinaru - Încursul lunii trecute inspectorii ITM Bihor au desfăşurat o campanie privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă.

Au fost verificate unităţile care au obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte.

Neregulile nu au contenit să apără. La cei 13 angajatori controlaţi au fost depistate 10 persoane care practicau munca fără forme legale. Organele de control au aplicat sancţiuni în valoare de 20.000 lei.

„Principalele deficienţe constatate în cadrul acestei campanii au fost legate de prestarea activităţii fără încheierea contractului individual de muncă dar şi nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal şi munca suplimentară”,a precizat inspectorul şef al ITM Bihor, Marius Rotar.Securitate

Pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au constatat 17 angajatori la toţi fiind descoperite nereguli. În acest sens fiind aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale , constând în 42 avertismente şi cinci amenzi în valoare totală de 29.000 lei. Deficienţele constatate au fost: -lipsa materialelor de informare – instruire în domeniul securitate sănătate în muncă, lipsa evidenţelor (graficelor) cu privire la întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă. Asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie deficitară, semnalizarea de securitate şi sănătate la locul de muncă necorespunzătoare şi neutilizarea de către angajaţi a echipamentelor individuale de protecţie a muncii au fost alte abateri sancţionate.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 55 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 21 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 40 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°