Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Palatul Copiilor se caută tinere talente pentru ”Mamaia Copiilor” 2013

Publicat in Adevarul, miercuri 13 martie 2013 ·

Palatul Copiilor din Târgu-Mureş va găzdui vineri, începând cu ora 11.00, preselecţia zonală în vederea desfăşurării Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor”, eveniment ajuns la ediţia a XIII–a.

Concursul este destinat tinerelor talente, iar cei interesaţi să-şi vadă copiii pe scena festivalului trebuie să ştie faptul că la preselecţia zonală, secţiunea de interpretare, concurenţii trebuie să prezinte două melodii de muzică uşoară românească, în format .wav pe un suport CD audio. Pentru grupurile mici, regulamentul prevede un colaj de muzică uşoară românească cu o durată maximă de 3.30 de minute. Grupurile mai mari prezintă un show de muzică românească cu durata maximă de 6 minute, precum si un DVD de prezentare a momentului în primă audiţie, pe care urmează să îl prezinte în festival. Acompaniamentul trebuie realizat pe negativ orchestral, înregistrat pe CD.

Pentru Secţiunea de Interpretare se pot prezenta solişti individuali pentru cele 4 grupe de vârstă (4-6, 7-9, 10-12, 13-15 ani), grupuri mici formate din 2-6 componenţi precum şi grupuri mari formate din 8-20 componenţi. În ceea ce priveşte Secţiunea de Creaţie, vor fi prezentate melodii în primă audiţie cu o durată maximă de la 3 până la 3 minute şi jumătate, în conformitate cu regulamentul, realizate de creatori profesionişti sau amatori. Detalii despre regulamentul de participare pot fi obţinute şi de pe pagina web www.mamaiacopiilor.ro.

Palatul Copiilor din Târgu-Mureş a anunţat că va participa cu solişti şi un grup vocal format din elevi ce frecventează Cercul de canto, coordonat de către profesorii Eliza Parpalea şi Marian Someşan. Astfel, la preselecţie - secţiunea interpretare - vor participa: Denisa Căluşer, Carmina Cotfas, Raluca Ciumaş şi Mara Petrea, precum şi un grup vocal care va interpreta în premieră o piesă compusă de Sergiu Socaciu. Fest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°