Sîntem deprinşi să planificăm, să ordonăm, să controlăm, să fim pregătiţi, să venim cu lecţia învăţată. Apoi ni se cere să fim creativi, spontani, flexibili, să gîndim outside the box („în afara cutiei“). Însă „arta de a fi spontan“ nu-i cel mai la-ndemînă lucru şi nu înseamnă să (re)acţionezi haotic, ci să fii receptiv la stimulii din jurul tău, să gîndeşti şi să priveşti lucrurile din alte unghiuri, să comunici altfel. Înainte de a colora în afara marginilor, trebuie să cunoşti ce se află în interior, să stăpîneşti noţiunile de bază, indiferent de domeniu. Cînd vine vorba despre improvizaţie, fiecare dintre noi are propria reprezentare despre ce înseamnă ea, existînd nenumărate direcţii în care ne putem îndrepta. De aceea, dosarul de faţă a luat forma unui mozaic, care încearcă să surprindă, prin fiecare componentă a sa, un domeniu sau o situaţie în care improvizăm, în artă sau în viaţă.

DE ACELASI AUTOR În jurul lumii Printre nori Limita (nu) e cerul Păstrătorii ordinii aeriene Ideea dosarului a pornit de la un spectacol de teatru de improvizaţie, o formă teatrală teoretizată de profesori precum Keith Johnstone – iniţiatorul „teatrului-sport“ – şi Viola Spolin. Treptat, în ultimii ani fenomenul a căpătat amploare şi în România, unde există acum cel puţin 12 trupe de acest fel. Mai mult, s-a constatat că exerciţiile făcute de actori ajută la dezvoltarea atenţiei şi a capacităţii de a asculta şi de a reacţiona spontan. Astfel, au început să apară diverse cursuri şi ateliere atît pentru actorii profesionişti, cît şi pentru copii şi adulţi care vor să-şi antreneze concentrarea, să-şi confrunte fricile, să înveţe să se sincronizeze cu cei din jur, să lucreze în echipă şi să dea libertate imaginaţiei.

Despre libertate şi naturaleţe scriu şi Cristina Foarfă – freelancer convins şi iubitoare de călătorii care capătă farmec abia cînd te abaţi de