Există o spaimă de literatură ? Mă tem că nu. Există doar ignoranţă, mereu în expansiune, agresivă şi totalitară. Spaima presupune conştientizarea stării care o provoacă, iminenţa ei. Literatura e neaducătoare de frici în lumea corporatistă de azi. Cel mult poate fi o afacere profitabilă şi atunci trezeşte  interesul negustorilor. “Spaima de literatură” este o culegere de eseuri şi interviuri meşteşugită de Ana Blandiana, poeta peste care s-a aşternut o uitare suspectă  şi nemeritată. Ca şi în  alte cazuri, se pare că politicianul de conjunctură a stricat imaginea condeierului, laureat  cândva al Premiului Herder. Citesc cu bucurie cartea şi-mi notez cuvinte,  propoziţii, fraze întregi, întru  desfătarea iubitorului de limbă română ce sunt. Şi apoi  răstălmăcesc gândurile pigulite cu  tulburare din grădina blandiană, grăbit să le ofer şi altora.

Societatea noastră, e de părere  autoarea “Cărţii albe a lui Arpagic”, “nu reuşeşte să se aşeze, să-şi stabilească criteriile şi reperele, ci se află într-o perpetuă improvizaţie, cu soluţii grăbite, întâmplătoare; o istorie după ureche, împrumutând, adaptând, aproximând, fără un plan, fără o perspectivă gândită dinainte; o lume de vorbe fără acoperire, de forme care îşi amână fondul şi au rareori timp să se mai gândească la el”. Contraziceţi-o dacă puteţi ! Păi, deceniile astea postcomuniste ce sunt, nu o “perpetuă improvizaţie” şi o grotescă defilare de “adevăruri împăiate” ? S-a gândit  oare cineva cum trebuie să arate România  decomunizată, în acel decembrie de pomină ? Mă tem că nu, s-a dorit să scăpăm de Ceauşescu şi atât. Mai departe, ne-om descurca noi, ca aşa ne stă în fire, Dumnezeu cu mila ! De aici toate poticnirile, toate  iluziile şi decepţiile, din lipsa unui proiect naţional  de durată. Noii guvernanţi nu sunt mai breji, deja s-au pus să schimbe formele, s-o ia de la capăt, prin vânturarea de vorbe