În perioada 16 – 17 martie a.c. la Ciocăneşti va avea loc a X-a ediţie a Festivalului naţional al ouălor încondeiate. Manifestările vor începe sâmbătă, 16 martie, ora 11, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, cu deschiderea festivalului, alocuţiunile oficialităţilor, slujba de sfinţire a festivalului şi a coşului pascal. Jumătate de oră mai târziu, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti se va desfăşura prima ediţie a Concursului interjudeţean „Tradiţie – valoare sacră”.
Tot de la ora 11,30 va avea loc şi simpozionul „Oul încondeiat – culorile credinţei”, urmat, la ora 13,30 de vernisajul Expoziţie naţionale de ouă încondeiate, vernisajul expoziţiei de artă plastică „Icoane pe sticlă şi lemn”, cu lucrări realizate de Filon Lucău, Rodica Buşcu şi Valentina Petrescu, şi a expoziţiei de „Ouă încondeiate şi decorate” – Colecţia dr. Anton Seinic.
După un program muzical intitulat „Glasul credinţei”, susţinut de Corala „Sf. Leonte” din Rădăuţi, dirijor Ovidiu Foca, 5 autori îţi vor lansa cele mai recente apariţii editoriale: Filon Lucău – „Folclor păstoresc în Obcinile Bucovinei”; Mihai Camilar – „Calendar Popular Bucovinean” şi „Zona etnografică Dorna”; Constanţa Cristescu – „Chemări de toacă” şi „Ghidul iubitorului de folclor”; Ion Filipciuc – „Amintiri din Colţ de Veac, de Ioan Bileţchi Albescu”; Dumitru Brădăţan „Cioban la stele”.
Festivitatea de premiere a concursului „Tradiţie – valoare sacră”, de la ora 16, va fi precedată de câteva momente folclorice susţinute de Pavel Roată, Ana Maria Chiloti, Laura Niculiţă, Simona Şcheu.
Seara, de la ora 18, la pensiunea „Melios”, se va desfăşura „Şezătoarea încondeietorilor”, cu participarea lui Ionuţ Candrea, a lui Pamfil Roată – „Fiul Ciocăneştiului” şi a Ansamblului „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti.
Duminică, 17 martie, de la ora 8, turiştii sunt aşteptaţi să participe alături de localnici la Sfânta L