Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IML Cluj a dat verdictul în cazul morţii Antoniei! Fetiţa a murit în urma unui şoc toxico-septic

Publicat in Bistriteanul, miercuri 13 martie 2013 ·

Medicii legişti de la Cluj au finalizat raportul privind moartea micuţei Antonia. Copila din Năsăsud de doar patru anişori s-a stins după ce a făcut septicemie. Poliţiştii, Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud fac în continuare anchete.

„Rezultatele de la IML au fost transmise şi către poliţiştii din cadrul IPJ BN care se ocupă de acest caz. Potrivit raportului, moartea a fost neviolentă şi s-a datorat stării toxico-septice la o pacientă cu imunitate deficitară. Nu s-au constatat leziuni traumatice”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Pop.

O fetiţă de patru ani din Năsăud a murit la mijlocul lunii ianuarie pe o masă de operaţii din Cluj. Copila suferise o banală entorsă şi a fost văzută de medici din trei spitale însă cu toate acestea nu a mai putut fi salvată. Imediat după această tragedie, poliţiştii, Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică au început anchete pentru a stabili cum a fost posibil ca un copil de patru ani să moară în urma unei entorse.

De câteva zile a fost finalizat raportul medico-legal întocmit de legiştii de la IML Cluj. Aceştia au trimis rezultatele către toate instituţiile care fac anchete.

„Ancheta continuă, atât la noi cât şi la Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică, iar la final, după ce vor fi trase concluziile finale, se va da o soluţie legală prin instanţă”, a mai completat Antonela Pop pentru Bistrițeanul.ro.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 59 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 21 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 50 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°