A trebuit să se stabilească în sat un bucovinean din Dorneşti pentru ca Hânţeştiul cel regăţean să aibă, în sfârşit, o monografie adevărată: profesorul Mihai Schipor şi consoarta dumisale, Aurica, semnează cel de-al doilea volum al acesteia – „Hănţeşti pe Siret. Satul de altădată” (Ed. Lidana, Suceava, 2012).

Absolvent de istorie-geografie la Suceava, Mihai Schipor se înscrie cu brio în pleiada de absolvenţi care au părăsit amfiteatrele cu o lecţie bine învăţată de la dascălii lor: cum se face o monografie. Nu a realizat nimeni o asemenea cercetare, dar probabil că Suceava se poate lăuda cu un semnificativ număr de absolvenţi de facultate autori de monografii ale unor aşezări din toată ţara. Am mai scris despre aceasta.

Fiind de pe-acolo, am redactat Hânţeşti şi nu Hănţeşti (cum impun documentele oficiale), nu doar pentru că aşa pronunţă acest toponim localnicii şi vecinii lor, ci pentru că, sat vechi fiind, numele său s-a supus uneia dintre regulile nesmintite ale evoluţiei limbii române: vocala a urmată de n a evoluat de la an, la ăn şi, în sfârşit, la ân (ex.: panem, păne, pâ(i)ne).

Ne-a bătut gândul (şi o vreme am şi lucrat în acest sens) să scriem noi înşine o istorie a aşezării, dar ceea ce a realizat în cele două volume Mihai Schipor este cu mult peste ceea ce ne propusesem noi. Hânţeştiul, sat răzeşesc, cu izbânzile şi luptele sale pierdute cu vremurile (chiar şi cu vremea, inundaţiile mutându-l din Sălişte – situată de-a stânga Siretului – sus pe deal în pădure – de a dreapta Siretului), meritând să-i fie scrisă mica sa poveste din povestea mare a ţării Moldovei.