Mesajul de marţi, din Parlament, al preşedintelui Traian Băsescu a fost într-o mică măsură adresat forului legislativ suprem şi Guvernului şi într-o proporţie covârşitoare mentorilor şi susţinătorilor săi de peste hotare. Cărora le datorează veşnică gratitudine pentru faptul că acum nu joacă table în Cişmigiu, la Vila Lac sau la Vila Dante,  ori la Covasna, invitat de popa Tokes Laszlo. Auditorilor din ţară le-a transmis scurt: "Vorbesc, deci exist şi continui să cred că sunt la cârmă". Celor de peste graniţă le-a precizat că nu uită că le e obligat personal şi că n-o să le iasă din cuvânt niciodată, pion credincios şi yesman covins în privinţa intereselor jupânilor săi, care gestonează direct cam un sfert din Globul pământesc.

Una peste alta, Băsescu a desenat cu bidineaua conturul politicii externe româneşti, ignorând cu desăvârşire că, într-o perioadă a globalizării, nici o ţară nu-şi mai puine toate ouăle într-un singur coş. Pentru Băsescu - care se încăpăţânează să omită, cum am mai semnalat, că el o fi "exprimând" poziţia statului român, dar nu o decide, asta fiind apanajul Guvernului, potrivit programului său acceptat de Parlament (art. 102 Constituţie) - România are mari şi late doar trei axe de politică externă: UE, NATO şi Parteneriatul strategic cu SUA.

Sigur că acestea sunt obiective principale şi durabile. Dar a izola în acest fel România de celelalte trei sferturi ale lumii, a nu găsi loc în discurs pentru barem o frază de complezenţă (gen "Avem deopotrivă în vedere cultivarea relaţiilor îndeosebi economice în mari şi puternice zone, cum sunt China, Rusia, Japonia, Africa, ţările arabe etc") nu denotă decât inabilitate politică şi nu înseamnă decât o gafă impardonabilă pentru un preşedinte de stat. De altfel, în acest mod, Băsescu nu numai că nu a dat curs unor interese naţionale (eroare gravă, pe care nici granzi precum SUA, Germa