Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul lui Luţu şi al trustului Pro

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 martie 2013 ·

De mult timp nu mai rezist decât cel mult două-trei minute la emisiunile sportive, alea cu moderatori şi invitaţi. Invariabil, auzi: “îl avem pe telefon pe cutare”, iar aici cel mai des se califică alde Becali, Corleone, Porumboiu. Uneori, invitaţi care ar avea ceva de spus sunt reduşi la rolul de plante de studio, ajungând să refuze invitaţii ulterioare şi astfel sita tot cerne. Costin Ştucan avea ceva vechime ca realizator de emisiuni, unele într-adevăr nu prea comode. Avea în spate muncă de teren, provenind din reporter, mi-l amintesc că venise să se documenteze la redacţia Pronostic Sportiv pe vremea când Prosportul lui Tolontan investiga cazul Loteria. Era tânăr, se vedea că-i place ce face. Evoluţia sa în epoca televiziunii nu m-a entuziasmat, de la demascarea blaturilor ajunsese să vadă mâna mafiei pariurilor în orice întoarcere de scor. Insistenţa sa pe trecutul dubios al lui Reghecampf a deranjat grav, mai ales în plină dictatură a Stelei, iar asta a simţit-o pe pielea lui după ce a refăcut traseul telefonului fără fir dintre Becali şi Reghecampf. Faptul că Becali a declarat embargou trustului de presă la care presta Ştucan a avut consecinţă scoaterea acestuia de pe sticlă, chipurile temporar. Mi se pare mostră de prostie din partea şefilor Pro, e ca şi cum SUA ar accepta să negocieze cu teroriştii: imediat luarea de ostatici ar deveni sport internaţional! Dacă ai plecat genunchii în faţa lui Becali, aşa rămâi. Iar Stoica a fost de-a dreptul imprudent când a transmis ironic că Ştucan îi va lipsi. Cred că vor fi mulţi cărora Stoica nu le va lipsi deloc când va veni sorocul…

Fiindcă tot trebuie să scriu într-o perioadă neutră pentru fotbal, vă rog să-mi suportaţi şi o părere într-un domeniu în care mi-aş dori să mă pricep mai bine, muzica! Nu sunt singurul, iată că şi Robert Turcescu şi-a dorit. În loc să scoată un album cinstit, el a traficat voturi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 35 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 5 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°