Ultimul militar care s-a aflat la conducerea Argentinei în perioada 1982-1983, Reynaldo Bignone, a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii comise într-un centru clandestin de detenţie a opozanţilor politici.
Potrivit agenţiei France Presse, şapte femei însărcinate şi soţii lor au dispărut, după ce au fost închişi la Campo de Mayo, în apropiere de Buenos Aires, în perioada în care Bignone era responsabilul zonei militare situate la nord-vest de capitala argentiniană.
Campo de Mayo a fost unul din principalele centre de detenţie şi tortură din timpul dictaturii militare.
Sentinţa tribunalului federal San Martin este cea de-a patra pronunţată împotriva fostului militar, în prezent în vârstă de 85 de ani, condamnat deja la închisoare pe viaţă.
Justiţia argentiniană i-a administrat pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru fapte comise în perioada în care s-a aflat la conducerea instituţiilor militare de la periferia nordică a capitalei Buenos Aires.
Începând de săptămâna trecută, Reynaldo Bignone este de asemenea judecat, în acelaşi timp cu fostul preşedinte Jorge Videla, în cadrul procesului Planului Condor, reţeaua sud-americană de represiune a opozanţilor diverselor dictaturi.
În prezent, în Argentina se desfăşoară numeroase procese care îi vizează pe responsabilii militari sau ai poliţiei din perioada dictaturii. Peste 400 au fost condamnaţi, iar alte câteva sute îşi aşteaptă sentinţa. Unii dintre ei, cum sunt cazurile lui Videla şi Bignone, au fost condamnaţi în procese distincte.