„şi medicamentul hrană”. 2,500 de ani mai târziu, omenirea se pare că a uitat complet de Herodot. Trăim timpuri absolut memorabile: avem cel mai înalt nivel de trai din istorie, locuim în una dintre cele mai importante zone economice ale lumii, dar avem o hrana mai puţin hrănitoare decât oricând in istoria umanităţii. Trăim timpuri absolut memorabile: avem cel mai înalt nivel de trai din istorie, locuim în una dintre cele mai importante zone economice ale lumii, dar avem o hrana mai puţin hrănitoare decât oricând in istoria umanităţii. Studii nu foarte recente arată faptul că în ultimii 50 de ani am pierdut o parte extrem de importantă din nutrienţii din alimente. Acest fapt este, din păcate, mai puţin discutat în faţa avalanşei de ştiri despre reziduuri de pesticide, contaminări cu antibiotice sau toxine, sau produse de origine falsă ( brânza „de Sibiu” din toate pieţele Bucureştene ). Şi acum întrebarea: unde sunt nutrienţii noştri ? În mare măsură, ei au fost victimele războiului pentru producţii mari sau foarte mari. Mai exact, cu cât producţia este mai mare, cu atât aportul de vitamine şi alţi nutrienţi este mai mic. Oarecum firesc, demonstrat ştiinţific de peste 20 de ani. Studiul realizat de Davis, Epp & Riordan, numit „Changes in USDA Food Composition Data for 43 Garden Crops, 1950 to 1999” arată magnitudinea problemei: în medie, scăderile sunt de 16% Ca, 20% vitamina C sau 38% vitamina B2. Mai mult, cu cât materialul semincer ( seminţele pe care obişnuia bunica să le păstreze de la un an la altul ) folosit este mai „performant”, cu atât scad şansele să avem parte de un produs gustos şi nutritiv. Acest fenomen, numit de „diluţie genetică”, combinat cu diluţia dată de cantităţile foarte mari produse pe aceeaşi suprafaţă, sunt cele care ne dau bătăi de cap astăzi. Deşi UE împreună cu SUA au aproape 50% din PIB-ul mondial, cu doar 11% din populaţie, popula