Sinodul mitropolitan al celei mai importante entităţi teritoriale a Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ultima şedinţă că este necesară iniţierea unui lobby intens pentru statuarea importanţei religiei creştin-ortodoxe în viitorea lege fundamentală a ţării.
Ultima şedinţă a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a stabilit direcţii de urmat în următoarea perioadă, care denotă o strategie de intensificare a prozelitismului, atât la nivel administrativ regional, cât şi la nivel guvernamental.
Una dintre hotărârile luate în premieră la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi pe data de 5 martie vizează începerea unui lobby politic pentru influenţarea unor paragrafe din viitoarea Constituţie a României. Comunicatul oficial trimis de Arhiepscopia Iaşiului vorbeşte despre "iniţierea unor acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării".
Propunerea a ajuns deja la membrii comisiei parlamentare care lucrează pentru revizuirea Constituţiei, care au reacţionat la începutul şedinţei de astăzi, 13 martie. Senatorul PSD, Toni Greblă se arată surprins.
"Propunerea merită examinată, dar eu cred că România a fost şi trebuie să rămână un stat laic. Sigur că morala creştină ar trebui să ne guverneze activitatea în cea mai mare parte din timpul pe care îl petrecem în această lume, dar acestea sunt deziderate, nu sunt norme pe care să le poţi trece într-o lege, fie ea şi legea fundamentală a ţării. Trebuie avut