Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, a anunţat miercuri, la Târgu Mureş, că medicii de familie nu vor împărţi cardurile de sănătate şi nu le vor inscripţiona, ci le vor folosi ca orice furnizor de servicii medicale.
Rodica Tănăsescu a declarat, potrivit Agerpres, că proiectul „Cardul de sănătate nu este proiectul SNMF, este proiectul Casei Naţionale de Sănătate, a Ministerului Sănătăţii.”, iar „Dacă vor dori să îl implementeze, foarte bine, noi îl vom folosi ca orice furnizor de servicii medicale – nu avem nimic împotrivă să îl folosim – deşi sunt sigură că vor apărea aceleaşi disfuncţionalităţi care apar acum în SIUI (Sistem Informatic Unic Integrat), adică iarăşi pacienţi cărora li se va refuza calitatea de asigurat, iarăşi pacienţi care apar cu alt nume , dar acceptăm să folosim cardul.” Preşedintele SNMF a mai menţionat că „nu acceptăm să folosim puţinul timp pe care îl avem pentru pacienţi pentru consultaţii să îl folosim tot pentru un act administrativ şi birocratic. Deci nu îl vom împărţi şi nu îl vom inscripţiona”.
Dr. Tănăsescu a susţinut că acest instrument nu este o urgenţă, întrucât bolile înscrise pe cardul de sănătate vor rămâne la latitudinea pacientului – iar mulţi pacienţi nu îşi doresc acest lucru din motive de confidenţialitate – iar din acest motiv va fi doar un instrument care dublează SIUI, care confirmă calitatea de asigurat, şi va valida serviciul efectuat. „Pentru aceste două nevoi nu este necesar să se inscripţioneze date ale pacienţilor. Ulterior vom vedea dacă vom avea dosarul electronic vom avea toată patologia şi nu va fi necesar. Un amănunt simpatic: s-a considerat că e nevoie să se inscripţioneze bolile cu caracter grav, vital, cu risc vital, dar în acelaşi timp acest card va avea cod PIN, ca orice card bancar. Acele boli cu risc vital se presupune că ar f