de N. I. DOBRA
13 martie 2013 23:41
10 vizualizari
A-A+ Sunt puţini dascălii pe care nu i-am iubit. Poate de aceea am încercat să devin eu însumi un profesor apropiat de copii, nu detestat de ei. Meandrele vieţii m-au îndepărtat de ceea ce am crezut a-mi fi menire, dar în momentele mele de mohorâre, mă gândesc cu nostalgie şi pioşenie la două adevărate doamne ale învăţământului sibian: Modesta Beju şi Maria Fanache, fără a-i uita pe alţi dascăli de vocaţie precum Maria Olteanu, Kiki Kwanka, Maria Ciolan, Adriana Bejan, Ioan Cotârlea, Simion Drăghici, Graţiela şi Radu Mihăescu, Ioan Gălăţescu, Traian Opincaru, Elena Achim, Mariana Petculescu, Lucia Bratu, Alexandru Kinderman, Ana Nitreanu, Heinrich Enkelhardt, Gabriela Stănculescu, Petre Avrigeanu (cred că singurul profesor care l-a lăsat corigent pe colegul nostru M.S. la... desen!).
Modesta Beju nu mai era tânără când mi-a fost profesoră şi dirigintă, dar avea o frumuseţe şi-o distincţie de doamnă din înalta societate de odinioară. Datorită ei am îndrăgit o limbă moartă precum latina (pe care o "ştiam" din familie, tatăl meu repetându-mi în numeroase împrejurări spuse ale înţelepţilor din Roma veche). Învăţam aridele texte doar de ruşine, că m-ar putea "scoate" la lecţie şi aş fi dat din colţ în colţ. Făcea parte din şcoala veche, aceea care-i pregătea pe dascăli nu doar pentru a face instrucţie cu loazele, ci, mai ales, educaţie: bună purtare, poliţe, respect. Doamna Beju era conştientă că noi, elevii, nu vom deveni, toţi, latinişti, doctori în limbi, filologi, dar încerca să nu ne îndepărteze de ştiinţa limbii române.
Până a intra în politică şi a avea funcţii importante în cultura sibiană, Maria Fanache a urcat treptele şcolilor mulţi ani şi a învăţat să scrie şi să vorbească româneşte corect multe generaţii. Am avut norocul să mă aflu printre cei care au benefiaciat de ştiinţa ei. O m
