Administratorii judiciari ai Oltchim, Rominsolv şi BDO Business Restructuring, au declarat în urmă cu puţin timp, că au identificat cu certitudine o parte din persoanele responsabile de jaful de la Oltchim. Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rominsolv, susţine că, pe lângă conducerea executivă a Oltchim, în frunte cu fostul director general Constantin Roibu, sunt responsabili şi toţi membrii din Consiliul de Administraţie din perioada 2009- 2012.
Managementul iresponsabil de la Oltchim a provocat pierderi de sute de milioane de euro în ultimii ani, mai susţin administratorii judiciari.
O altă cauză a insolvenţei este reprezentată de investiţiile nesăbuite realizate de managementul Oltchim dar şi bonosurile şi majorările salariale acordate angajaţilor combinatului vâlcean în perioada în care socieatatea avea pierderi masive.
A. T. Administratorii judiciari ai Oltchim, Rominsolv şi BDO Business Restructuring, au declarat în urmă cu puţin timp, că au identificat cu certitudine o parte din persoanele responsabile de jaful de la Oltchim. Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rominsolv, susţine că, pe lângă conducerea executivă a Oltchim, în frunte cu fostul director general Constantin Roibu, sunt responsabili şi toţi membrii din Consiliul de Administraţie din perioada 2009- 2012.

A. T.