Nicu Covaci i-a ameninţat pe foştii membri Phoenix că îi va da în judecată dacă vor mai cânta piesele legendarei trupe
Nicu Covaci, aflat la domiciliul său din Spania, a început o nouă luptă cu foştii săi colegi din Phoenix.
Primul vizat a fost Mircea Baniciu, care a susţinut, marţi seara, un concert în clubul Snake din Timişoara, alături de Vlady Knajevici şi Teo Boar.
Banciu a fost avertizat că la eveniment urmează să fie prezent un spion trimis de Nicu Covaci, care are misiunea să urmărească şi să înregistreze dacă se vor cânta piese de la Phoenix.
“Am să interzic interpretarea pieselor mele fără acordul meu expres, pentru că legea îmi oferă această posibilitate, iar cine va nesocoti această interdicţie va avea parte de un proces serios”, a scris Nicu Covaci, pe pagina lui de Facebook.
Mircea Baniciu nu a ţinut cont de ameninţări, ca atare o mare parte din repertoriul pregătit în clubul Snake a fost din perioada Phoenix.
“Toţi cei care folosim muzica Phoenix-ului suntem ameninţaţi de Nicu Covaci, nu doar eu. Păi Phoenix suntem noi, cum să nu folosim muzica. Pe de altă parte, poţi să cânţi orice, de la Beatles, la John Lennon şi până la Phoenix.
Am vorbit cu cineva de la Uniunea Compozitorilor, care mi-a spus că a fost sunat Covaci să îi spună că va trimite pe cineva la concert... Nu e suficient să semnezi o hârtie cum că muzica e a ta. Muzica a fost a noastră, de la început şi continuă să fie”, a mai declarat Mircea Baniciu.
Fostul solist al celor de la Phoenix s-a săturat de scandalurile cu Nicu Covaci şi este dispus să se împace cu liderul legendarei formaţii.
“Eu încă mai sper la o împăcare, la o revenire la matcă. Sper ca omul ăsta să se împace cu idee că nu poate să trăiască singur. Sper să îi treacă supărarea. Pe măsură ce îmbătrânim trebuie să fim mai