Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CAS) Cluj îşi continuă activitatea şi nu se desfiinţează, spun oficialii instituţiei.
„Noi ne pregătim să contractăm serviciile de la 1 aprilie. Preşedintele CNAS ne-a dat asigurări că nu ne vom desfiinţa. Deocamdată nu s-a discutat niciun impact financiar sau de altă natură al reorganizării de după regionalizare, deci noi ne continuăm activitatea la fel ca până acum", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, preşedintele CAS Cluj, Emilia Groza.
Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, că atât Direcţiile de Sănătate Publică, precum şi CAS-urile vor fi desfiinţate din cauza costurilor prea mari. Groza a arătat că motivele date de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu nu sunt justificate.
„Clujul cheltuie 0,70% din totalul fondului, deci nu cred că despre asta este vorba - cheltuielile prea mari. În plus, ministrul Nicolăescu este şi iniţiatorul Legii 95 privind reforma în sănătate, în baza căreia funcţionăm, deci nu cred că va dori să-şi omoare propriul copil", a punctat Groza. Nicolăescu a adăugat, în cursul zilei de ieri, că instituţiile nu vor fi eliminate ci reorganizate în funcţie de proiectul regionalizării ţării pe criterii administrative. (A.-D. SZASZ) 7