Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Primăriile din judeţ trebuie să încheie contracte pentru neutralizarea cadavrelor de animale

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 martie 2013 ·

Primăriile din Bistriţa-Năsăud trebuie să încheie contracte cu firme specializate în neutralizarea cadavrelor de animale, pentru că, în caz contrar, România va f amendată de Comisia Europeană, relatează Mediafax.

Directorul interimar al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud, dr. Dorinel Bodolan, a declarat, miercuri, în cadrul unei întruniri cu primarii din judeţ, că nici una dintre cele 62 de primării din judeţ nu are contracte cu firme specializate în neutralizarea cadavrelor de animale.

"Ştiu că nu vă place subiectul, dar nu avem ce face, trebuie să-l abordăm. Trebuie să ştiţi că România a primit de la Comisia Europeană o scrisoare legată de problema colectării cadavrelor de animale de la populaţie şi reprezintă etapa premergătoare procedurii de infrigement. Până în 2010, au fost nişte ajutoare date de stat primăriilor cu acest scop, dar s-au sistat şi primarii au rămas să plătească ei serviciul acesta. În OUG 47/2005 se stipulează: consiliul local este responsabil de neutralizarea cadavrelor de animale provenite din gospodăriile individuale sau a animalelor găsite moarte pe teritoriul administrativ. Tot aici mai spune că consiliile locale au obligaţia de a încheia contracte cu unităţi autorizate şi niciun consiliu local nu are un astfel de contract", a declarat dr. Bodolan.

El a spus că cea mai apropiată firmă specializată în neutralizarea cadavrelor este la Dej şi ea trebuie contactată pentru a se încheia contracte.

"La noi în zonă este o firmă specializată la Dej. Data limită pentru punerea în aplicare a acestei directive este 15 martie, după care CE va începe procedura de sancţionare. În 15 martie trebuie să aveţi acest contract", a declarat el.

Mai mulţi primari au spus că nu au încheiat contracte cu firma din Dej fiindcă li s-a cerut 2.500 de lei înainte de încheierea contractului.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°