de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
13 martie 2013 22:16
1 vizualizare
A-A+
Într–un univers fără culoare, fără sunet şi fără grai. Într–o lume în care cuvântul nu este stăpân, sunetul nu este auzit, iar imaginea lipseşte. Aşa trăieşte de 66 de ani Vasile Adamescu, un om–fenomen, care, prin muncă, voinţă, inteligenţă şi ambiţie a reuşit să îşi depăşească condiţia, învăţând să vorbească, să scrie şi să citească. Pe el îl puteţi cunoaşte luni, ora 15, la Biblioteca Judeţeană "Astra", atunci când îşi va prezenta autobiografia numită sugestiv "Înfruntând viaţa". S–a născut sănătos, putând distinge chipul mamei, auzindu–i primele alinturi şi chicotind, uneori, pe limba unui bebeluş. Însă nu mult timp. La doi ani de la naştere, totul a luat o întorsătură majoră. Chipul mamei dispare. Răsfăţul nu îl mai aude. Iar vorba îi devine străină...
Acum 68 de ani, într-un sat de pe malul Dunării, în comuna Borcea, judeţul Ialomiţa, vede lumina zilei cel care acum face parte dintre puţinii oameni de succes ce se confruntă cu lumea în bezna necuvântului, a nonculorii şi a tăcerii: Vasile Adamescu. S-a născut sănătos, cu toate simţurile. Dar nu a avut ocazia să exploreze prea mult ceea ce îl înconjura, pentru că la doar doi ani îi sunt furate auzul, văzul şi vorbirea, din cauza unei meningo-encefalite. Atunci, viaţa i-a fost răvăşită. Răsăritul soarelui nu l-a mai putut vedea. Doar îi simţea razele calde. Chipul nu şi-l mai cunoaşte. Vorba nu o mai aude. Când împlineşte 11 ani, băiatul este adus la Cluj, unde o echipă de psihologi începe să îl ajute să îşi recupereze măcar încrederea în viaţă. Şi îi aduce, în final, şi cuvântul pe buze. Astăzi, cu greu rupe câteva gânduri. Oameni simpli, dar interesaţi să îl ajute, îl sprijină. Astfel, a învăţat să asocieze cuvântul cu imaginea şi să creeze un limbaj propriu, pe care să îl adopte în con
