Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic ar fi ajuns în Germania de la o fermă din România, fiind trimisă o notificare în acest sens prin Sistemul Rapid de Alertă, a declarat, astăzi, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, informează Mediafax. Mănăstireanu a precizat că, după primirea alertei, inspectorii sanitar-veterinari s-au dus la unitatea incriminată pentru a face ancheta privind carnea de curcan care a plecat la export intracomunitar.
Vicepreşedintele ANSVSA a mai spus că după finalizarea anchetei se poate spune unde a ajuns carnea de curcan despre care există suspiciuni că ar avea reziduuri de antibiotic. El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vânzare. Mănăstireanu a mai spus că inspectorii sanitar-veterinari vor preleva probe care vor fi trimise la laborator, iar în patru-şapte zile s-ar putea anunţa rezultatele testelor şi verificărilor făcute.
Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic ar fi ajuns în Germania de la o fermă din România, fiind trimisă o notificare în acest sens prin Sistemul Rapid de Alertă, a declarat, astăzi, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, informează Mediafax. Mănăstireanu a precizat că, după primirea alertei, inspectorii sanitar-veterinari s-au dus la unitatea incriminată pentru a face ancheta privind carnea de curcan care a plecat la export intracomunitar.
Vicepreşedintele ANSVSA a mai spus că după finalizarea anchetei se poate spune unde a ajuns carnea de curcan despre care există suspiciuni că ar avea reziduuri de antibiotic. El a precizat că în momentul în care suspiciunea este transmisă prin Sistemul Rapid de Alertă, întreaga cantitate de carne suspectată este retrasă de la vânzare. Mănăstireanu a mai spus că inspectorii sanitar-veterinari vor preleva probe care vor fi